4 idei pentru terasa perfectă la tine acasă
Mulți dintre noi petrecem mai mult timp acasă, mixând între job și viața privată. De aceea ne dorim ca acest spațiu să fie o formă de evadare, un adăpost, o sursă de relaxare. Spațiile în care locuim sunt singurele în care putem decide la cât de multă stimulare să ne expunem.
Se simte o nevoie acută de spații destinate meditației, pentru yoga, sport, spa sau orice alte activități ce ajută la menținerea unui echilibru emoțional și fizic. De asemenea, biroul de acasă este nelipsit din cererile noastre de proiectare în ultimii 4 ani.
Terasele, logiile, balcoanele, grădinile, capătă mult mai multă importanță când vine vorba de redecorarea apartamentului sau amenajarea unei locuințe noi. Apropierea de natură, aducerea ei în interior și integrarea în spațiul de locuit sunt cerințe și nevoi reale, prezente, pe care am început să le conștientizăm și tratăm cu importanța pe care o merită.
Imagine Proiect The White Peony
- NU CONTEAZĂ SPAȚIUL
Uită de câți metri pătrați ai la dispoziție. Nu contează cât de mic sau mare este balconul, există soluții practice și elegante pentru orice spațiu. Este important să pornești de la funcțiunile esențiale pe care ți le dorești, și nu doar de la aspect.
Pentru o terasă nu foarte generoasă poți opta pentru mobilier flexibil, pe care îl poți strânge sau extinde în funcție de nevoi și momentul zilei. Depozitările ar fi util să le realizezi pe comandă, ca să folosești la maxim spațiul și să poți personaliza soluția aleasă.
Un balcon de 8-10 mp ar putea arăta așa.
Imagini din proiectele MiSo Architects
- OAZĂ DE RELAXARE
Cel mai bine te vei simți într-un spațiu care te reprezintă, în care te regăsești. Caută să creezi pe terasă un loc al tău, de relaxare, citit, chiar și pentru lucru atunci când ai nevoie de inspirație. Poți face asta cu ajutorul unui balansoar – nu ocupă foarte mult spațiu, un puf sau fotoliu, o măsuță și covor de inspirație orientală. Câteva perne și lumânări vor întregi atmosfera.
O altă zonă poate fi cea de dining, pentru petrecut timp cu familia și prietenii. Acolo unde spațiul permite, o masă de lemn cu scaune sau băncuță și depozitare minimală vor fi suficiente pentru a crea o cină relaxantă. Câteva sfeșnice și o vază cu flori pot da un efect wow, chiar romantic. Ai în vedere că materialele trebuie să fie tratate pentru a rezista la exterior și protejate în perioada rece cu huse speciale acolo unde nu există posibilitatea depozitării mobilierului într-un spațiu acoperit.
Zona de lounge, pentru grădini și terase generoase, este probabil cea mai apreciată de oaspeți. O canapea confortabilă din material rezistent la umezeală va umple spațiul și îi va da o notă elegantă.
Imagini din proiectele MiSo Architects – Honey Tobacco
Imagine Salone del Mobile
- NIMIC FĂRĂ LUMINĂ
Pe terasele amenajate este nelipsită lumina ambientală. Ea influențează percepția despre spațiu, îl pune în evidență, schimbă atmosfera și chiar starea de spirit.
Aplicele de exterior sunt în trend, de asemenea și luminile arhitecturale. Este important să stabilești ce zone dorești să pui în evidență și apoi să alegi tipul de iluminat.
Poți folosi o mulțime de soluții accesibile precum lămpi solare pentru spațiile verzi, cu senzor de mișcare pentru alei și trepte, veioze cu led și touch pentru măsuțe. Poți mixa, texturi, culori și forme pentru un efect cât mai scenografic.
O compoziție de felinare sau una cu mai multe ghirlande luminoase vor creea o atmosferă caldă, de poveste, potrivită pentru o sărbătoare, un eveniment sau nopți romantice de film în grădină.
Imagini Fatboy
Imagine WGU Design
- TEXTURI NATURALE
Texturile naturale sunt cele mai potrivite pentru a fi folosite la decorarea spațiilor exterioare. Sunt însă și destul de vulnerabile dar există soluții de protecție și tratare pentru a le face rezistente la intemperii. Lemnul, ratanul, piatra, sunt cele mai folosite materiale în materie de mobilier pentru grădină, dar există și imitații ale acestor texturi care își fac bine treaba și te scutesc de efortul îngrijirii lor periodice.
Orice ai alege, rămâi la nuanțele naturale de gri, beige, alb, maro, negru și vei obține un decor echilibrat. Accente de culoare poți oferi cu ajutorul veselei, textilelor de masă, pernuțelor decorative, chiar și ghirlandelor luminoase.
Imagini din MiSo Projects – Honey Tobacco & Salone del Mobile
Să nu uităm și de umbrirea spațiului. Putem profita de orientarea cardinala a locuinței, să poziționăm mobilierul astfel încât în perioadele toride să beneficieze și de umbră, sau putem adăuga soluții speciale de umbrire – pergole, pânze suspendate, umbrele.
De asemenea, vegetația din jur va schimba radical decorul. Plantele pot fi cât mai variate pentru un decor rustic, chiar romantic, cu frunze bogate și flori de culori diferite. Dacă optezi pentru un decor modern, cu linii drepte și decorațiuni minimaliste, poți opta și pentru un gard viu, ușor de întreținut dar care trebuie tuns periodic, pentru plante cățărătoare ce vor îmbrăca superb un zid sau un gard.
Oricare dintre soluțiile de mai susți se potrivește, indiferent de spațiul exterior de care dispui, procesul de amenajare al lui te va scoate puțin din zona de confort și te va provoca. Dă frâu liber imaginației, pune nevoile tale pe primul plan, privește totul ca pe oaza ta de relaxare și la final vei putea savura o cafea în decorul tău preferat și te vei bucura de serile calde de vară.
Articol scris de Daniela Marinescu.
Citește ultimul articol: 10 mituri despre colaborarea cu un designer de interior