Cum ajungi de la moloz la lumânări parfumate PART 2
ETAPELE UNEI AMENAJĂRI INTERIOARE
Designul merge dincolo de simpla decorare a unui spațiu; este despre crearea unei atmosfere care să reflecte personalitatea și stilul de viață al proprietarului. În esență, este arta de a combina estetica cu utilitatea, creând astfel spații care nu doar încântă ochiul, ci și îmbunătățesc calitatea vieții.
După cum spuneam, un serviciu complet de design interior presupune un proces extrem de complex. Implică multe persoane și echipe, care trebuie să funcționeze împreună precum un ceas elvețian pe parcursul mai multor luni de zile, chiar și ani.
În articolul anterior am vorbit despre research-ul unei firme de design interior, alegerea echipei de design, procesul de schimb de informații, concept, plan de mobilare, moodboard, simulările fotorealiste și planșele tehnice. Mai departe, completăm articolul cu partea a doua a modulului în care lucrurile se desfășoară în birourile noastre.
În caz că nu ai citit prima parte, o găsești aici.
“Dar cât ne va costa în final?” este întrebarea pe care o primim de cele mai multe ori și subiectul pe care îl încurajăm să-l discutăm cât mai deschis încă de la început.
Așa cum am menționat în nenumărate articole, filmări și conferințe, subiectul bugetului este unul extrem de important, pentru că ne permite să ne calibrăm corect așteptările încă de la început, de ambele părți.
Este normal să nu puteți estima cât poate ajunge o amenajare completă dacă nu faceți asta zi de zi, dar este recomandat să ne acordați credit atunci când vă arătăm cifre și statistici concrete realizate în urma multor experiențe de șantier.
- Buget
După ce partea de concept și planșe tehnice este gata, stabilim restul coechipierilor care ne vor ajuta la buna îndeplinire a proiectului și le transmitem cereri de ofertă, împreună cu toate informațiile necesare.
Deși o bună parte a produselor se pot comanda online, pentru unele elemente ale amenajării sunt esențiale vizite la showroom-uri, spre exemplu pentru mobilă pe comandă, parchet, finisaje ceramice, perdele și draperii. În cadrul vizitei, selectăm finisaje și materiale concrete, discutăm detalii tehnice în cele mai mici detalii, precum și informații logistice legate de termene și livrări.
Imagine proiect Reverie
Oferta pentru mobilierul pe comandă solicită cele mai multe resurse atât din partea noastră, cât și a furnizorului, acesta fiind motivul pentru care obișnuim să ne rezumăm la o singură variantă, după ce ne asigurăm din experiență că este cea mai bună opțiune pentru proiectul vostru. Bineînțeles, dacă aveți pe cineva cu care doriți să lucrăm și aveți încredere că ne poate implementa proiectul, nu este nicio problemă.
Un alt jucător cel puțin la fel de important în procesul nostru este echipa de șantier, care va primi o listă detaliată cu tot ce are de făcut pe fiecare specialitate în parte (finisaje, instalații etc.) pentru a ne putea oferi un termen și un preț cât mai corect estimat. Din experiența noastră, în funcție de complexitatea lucrării și de tipologia acesteia, există șanse ca suma inițială să necesite suplimentări atât din punct de vedere al manoperei cât și al materialelor.
După primirea tuturor ofertelor, acestea sunt adăugate într-un tabel detaliat pe categorii de produse ce conține toate informațiile necesare, de la denumirea produsului, informații tehnice și dimensiuni, prețul și furnizorul de la care urmează să se achiziționeze, până la termene de livrare și statusul comenzii. Acesta va fi încărcat online, ca să aveți acces pe tot parcursul proiectului, pentru a fi mereu la curent cu statusul acestuia.
Odată completat întreg tabelul de buget, urmează să discutăm pe baza lui și a sumei finale, pentru a stabili eventuale ajustări sau modificări, precum și prioritățile de plată în vederea demarării șantierului.
Aici putem marca finalul etapei de proiectare, când totul ar trebui să fie clar pentru toate părțile implicate și ne putem apuca de punerea în operă. Estimarea noastră de timp până aici este de aproximativ 2 luni de la semnarea contractului, acest termen depinzând de dimensiunea lucrării, de cât de repede s-a legat conceptul, cât de prompt ne-ați răspuns cu feedback sau cât de rapid am primit ofertele de la furnizori.
- Implementare
Startul comenzilor marchează începutul procesului de producție și livrare a elementelor selectate, punând astfel bazele implementării efective a designului interior și punerea în practică a planurilor stabilite în faza de concept.
Vom începe mereu cu partea de șantier, care în funcție de nevoile proiectului, va necesita lucrări de construcție sau renovare pentru a transforma spațiul conform viziunii și specificațiilor stabilite în design.
O ședință de șantier cu echipele implicate, planuri printate și desene concrete pe pereți, clarifică de la început eventuale nelămuriri și deschide oficial lucrările. Este esențial să înțelegeți de la început că oricât de mult ne-am dori, unele etape nu pot fi sărite, că materialele au timpi de uscare și că de cele mai multe ori “graba strică treaba”. De asemenea, vom prioritiza comenzile care au termen mai lung, precum mobila pe comandă de exemplu, deși aici suntem condiționați de finisaje.
Imagine proiect The White Peony
Măsurătorile finale vor fi luate doar după ce pereții și pardoseala sunt în stadiu final, deoarece majoritatea mobilierului făcut pe comandă de noi este realizat fix până în tavan. Din acest moment, termenul lor de livrare este în medie de 2 luni.
Coordonarea și implementarea cuprind câte 4-5 vizite pe șantier pe lună, comunicarea constantă între toate părțile implicate ale proiectului, lansarea comenzilor, coordonarea livrărilor, ajustarea bugetului, găsirea soluțiilor optime pentru diverse probleme ce pot apărea pe șantier și până la ședința de decorare cu toate detaliile de final. Practic, în acest mod ne putem asigura că ceea ce a fost proiectat se va respecta întocmai pentru un rezultat final cât mai reușit.
Imagine proiect Blue Velvet
Din punct de vedere al implicării voastre, ca și client, aceasta este foarte relativă, în funcție de timpul și disponibilitatea pe care le aveți. Avem colaborări în care clienții doresc să fie prezenți în toate etapele proiectului, dar și proiecte “la cheie” în care, după ce partea de proiectare este stabilită, vor să vadă doar rezultatul la final precum la “Visuri la cheie”.
- Decorarea și ședința foto
Noi spunem că decorațiunile sunt precum bijuteriile ce completează ținuta unei femei, căci fără acestea cu siguranță va părea că lipsește ceva.
În această ultimă fază adăugăm artă, elemente decorative, accesorii, textile și alte detalii pentru a completa aspectul general al interiorului conform planului stabilit în etapele anterioare. În acest sens vom realiza liste cu piesele necesare, vom face vizite în magazine de specialitate și vom căuta cele mai potrivite elemente ce pot părea mici, dar au efect mare.
Nivelul de detaliu ajunge până la realizarea îmbrăcării patului matrimonial, aranjarea prosoapelor în baie, direcționarea fiecărui spot în mod optim și până la aranjarea mesei de dining cu toate elementele necesare.
Imagine proiect Nightfall Duplex
Sintagma noastră este că aranjăm casa până la nivel de “furculiță”. Odată ce decorarea finală este completă, ultimul pas este ședința foto profesională, ce poate dura cu toate pregătirile necesare până la câteva zile. Această etapă este extrem de importantă pentru noi, pentru că ne încununează tot efortul depus de-a lungul proiectului și îl captează într-un set de imagini de înaltă calitate, care vor putea fi utilizate pentru a prezenta și promova proiectul în diverse medii, inclusiv online, în reviste de specialitate sau în alte materiale de marketing.
Din punct de vedere al termenului de timp, un proiect complet de amenajare interioară are o durată de la minim 4 luni, în scenariul cel mai optimist posibil cu toate astrele aliniate, până la peste un an pentru spațiile ample cu modificări considerabile de finisaje și instalații.
Pentru amenajarea unui apartament de 100 mp, cu intervenții medii, puteți lua în calcul o medie de 6-7 luni.
Imagine proiect The White Peony
În concluzie, procesul de design interior reprezintă o combinație echilibrată între creativitate, comunicare eficientă și expertiză tehnică. Prin intermediul acestui proces, se creează spații unice și funcționale care nu doar satisfac nevoile și preferințele clientului, dar și îl inspiră și îl încântă în fiecare zi.
Nu uita să citești prima parte, o găsești aici.
Articol scris de Cătălina Iliescu și Sorana Leru.
Citește și articol: 10 lecții la 10 ani MiSo