a

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium natus error sit omnis iste natus error sit voluptatem accusantium.

@2018. Select Theme All Rights Reserved.

top

MiSo Architects

  /  Blog   /  Cum influențează contrastul aspectul unui interior

Cum influențează contrastul aspectul unui interior

Dacă te-ai întrebat cum poți crea interes vizual într-un spațiu – un răspuns simplu ar fi contrastul. Este ca “sarea în bucate”, condimentul simplu care face mâncarea să fie mai interesantă și mai gustoasă. Un element esențial în procesul de design, indiferent de stilul abordat. 

Contrastul ajută la crearea echilibrului și armoniei într-un spațiu, rupând monotonia. Poate fi folosit pentru a atrage atenția asupra unor zone specifice ale unei camere sau pentru a crea un sentiment de f l u x și mișcare.

 

Yatofu Creatives - Wen Studio

Imagini: Yatofu Creatives – Wen Studio & Pinterest  

 

Folosirea contrastului în designul interior mai poate fi asemănată cu adăugarea unui element surpriză într-o poveste, care o face mai captivantă și interesantă. Pe lângă efectul vizual pe care îl are, contrastul poate afecta și starea de spirit a unei încăperi. De exemplu, asocierea de tonuri calde și reci poate crea o atmosferă reconfortantă sau energizantă, în timp ce culorile complementare, precum alb-negru, pot adăuga o notă de eleganță și sofisticare.

Chiar și în spațiile minimaliste și neutre, contrastul poate fi aplicat prin utilizarea unor elemente de design subtile ce se pot realiza printr-o varietate de produse, materiale, tehnici. Iată câteva modalități de a obține contrast în astfel de spații:

  • Puterea culorilor 

În timp ce spațiile minimaliste sunt apreciate pentru paletele de culori neutre, simplitate și eleganță, adesea se confruntă cu riscul de a fi plictisitoare, chiar lipsite de personalitate. Așadar, introducerea unor mici stropi de culoare poate crea exact elementul surpriză de care are nevoie un fundal dominat de non-culori. O lucrare de artă viu colorată sau o piesă de mobilier de accent, sunt doar câteva trucuri inteligente pentru a crea un punct focal în cameră. Important totuși, să nu exageram în aceste detalii, astfel încât să nu perturbăm echilibrul general al spațiului.

Un alt exemplu ar fi folosirea culorilor complementare cum ar fi roșu și verde, albastru și portocaliu sau galben și violet. Aceste culori, atunci când sunt plasate una lângă alta, se vor evidenția reciproc și vor deveni punctul de atracție al camerei.

 

Anne Claus Interiors & Studio McGee

Imagini: Anne Claus Interiors & Studio McGee

 

  • Combinarea texturilor

Utilizarea unei varietăți de texturi poate adăuga personalitate unui spațiu neutru. Amestecarea suprafețelor aspre cu suprafețe netede sau combinarea diferitelor materiale precum lemnul, metalul și sticla poate crea contrast și profunzime. 

Texturile pot fi combinate în moduri creative astfel încât să se potrivească cu stilul general al spațiului. De exemplu, adăugarea unor perne sau covoare moi poate aduce o notă de confort și căldură într-un spațiu dominat de suprafețe aspre și reci.

 

Imagine: Kelly Wearstler

 

  • Contrastul prin pattern-uri

Introducerea elementelor cu model, cum ar fi un covor geometric sau perne cu print, poate adăuga contrast și interes vizual unui spațiu minimalist. Doar asigurați-vă că nu exagerați și păstrați simplitatea generală.

Lulu and Georgia & Soho Home

Imagini: Lulu and Georgia & Soho Home

 

  • Lumina

Instrumentul puternic pentru a evidenția elementele sau zonele de interes ale unei camere, precum o operă de artă sau o caracteristică arhitecturală, este cu siguranță lumina. Prin utilizarea unui amestec de iluminat ambiental, de lucru și de accent, se poate crea un joc scenografic de lumini și umbre care adaugă profunzime spațiului.

AHC SPA by Flymingo

Imagini: AHC SPA by Flymingo & Pinterest

 

  • Contrastul prin forme

Formele nu sunt doar elemente funcționale, ele au puterea de a adăuga o notă subtilă de artă și creativitate într-un spațiu. De exemplu, o măsuță de cafea rotundă într-o cameră cu mobilier în mare parte pătrat sau dreptunghiular poate crea un contrast izbitor dar plăcut – va rupe rigiditatea.

Deglan Studios - Piet Albert Goethals & Croft House

Imagini: Deglan Studios – Piet Albert Goethals & Croft House

 

  • Stilurile diferite

Folosește un amestec de elemente din 2 stiluri diferite de design pentru a crea contrast și a da personalitate spațiului. De exemplu, într-o bucătărie în stil rustic-modern, dulapurile și blaturile albe și elegante oferă o senzație curată și contemporană, în timp ce grinzile din lemn recuperat și o insulă rustică adaugă căldură și textură.

Ausland Interiors & design: studio m.haas - Michael Clifford photography

Imagini:  Ausland Interiors & design: studio m.haas – Michael Clifford photography

 

În general, contrastul poate fi folosit pentru a evidenția caracteristicile unice ale unei încăperi și pentru a crea un spațiu mai interesant din punct de vedere estetic. Folosind culori, texturi și lumină contrastante, designerii pot adăuga profunzime și dimensiune spațiului, ceea ce va face ca acesta să fie mai plăcut și mai atrăgător pentru privitori.

Să nu uităm că a adăuga contrast într-un spațiu interior nu înseamnă a crea dezordine sau a copleși camera cu prea multe elemente. Este vorba despre găsirea echilibrului între simplitate și interes.

 

Articol scris de Nicoleta Chicu.

Citește ultimul articol: When AI meets interiors