a

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium natus error sit omnis iste natus error sit voluptatem accusantium.

@2018. Select Theme All Rights Reserved.

top
Amenajare moderna cu accente rosii in Bucuresti
bucatarie cu mobila pe comanda in Bucuresti
Dining elegant cu accente rosii si aurii
10MiSo Architects_Spice
Design interior sufragerie moderna finalizata in accente rosii si verzi din Bucuresti
Scara minimalista si eleganta pentru amenajare in Bucuresti
Scara simpla si moderna intr-o amenajare finalizata in Bucuresti
Amenajare interioara dormitor modern si elevant
Dormitor matrimonial cu accente si ceramica verde
Dormitor matrimoniala cu dressing
Baie amenajata in Bucuresti
MiSo Architects_plan Spice

Spice Townhouse

Imaginea casei se concretizează prin accentuarea personalității, ca valoare generală, rezultată din înțelegerea esenței omului căruia i se adresează.

În toată amenajarea, elementele cu personalitate captează atenția și spun povestea unei persoane puternice, elegante și autentice. Paleta cromatică propune contraste îndrăznețe și culori tari, precum roșu și verde, legate armonios într-un fond neutru, dar texturat, și prin diverse accente metalice prețioase. 

Spațiul pe care s-a intervenit este unul generos, cca 135 mp, dispus pe trei niveluri.

Dispunerea funcțională este ușor atipică. Primul nivel este ocupat de bucătărie și zona de dining, alături de câteva spații de deservire și un acces secundar, spre parcare. La etajul 1 se regăsește livingul și suita master, formată din dormitor și baie. Etajul al doilea găzduiește două dormitoare, dintre care unul a fost transformat într-un dressing și o baie. 

Accesul principal în casă se face în parter, direct în spațiul de zi, fără o zonă desemnată de hol. Astfel, prima provocare a fost aceea de a răspunde nevoilor funcționale printr-un aparat de intrare conformat de așa natură încât să se integreze în inima unui dining elegant. 

Materialele prețioase propuse prin acest prim obiect de design devin laitmotivul spațiului – placaje ceramice cu venatură roșie, suprafețe reflectante, lumina caldă și un flader neutru, discret al lemnului. 

Prima zonă funcțională e reprezentată de diningul formal, înnobilat prin corpul de iluminat spectaculos, amplasat deasupra mesei de mari dimensiuni.

Peninsula bucătăriei este bijuteria spațiului însă, adăugând materialelor deja menționate și accente metalice alămii. Ea este dispusă în fața unui mobilier înalt, unitar, care integrează electrocasnicele și ascunde accesele către încăperile de deservire. 

Etajul 1 schimbă registrul cromatic, dominanta devenind verdele. Principalul punct de atracție este placajul ceramic verde intens, contrastat prin accente roșii. Textura pereților este mai bine observată aici, ea îmbrăcând întreaga înălțime a golului de scară și înglobând peretele fundal al livingului. 

Dormitorul master continuă accentele verzi și trimiterile vegetale, printr-un alt placaj ceramic spectaculos și printr-un tapet grafic, ce duce cu gândul la o dimineață proaspătă de vară. 

Etajul al doilea întâmpină privitorul printr-o imagine puternică, dată de tapetul grafic îndrăzneț, accentuat de caracteristicile arhitecturii. Acest nivel primește o paletă cromatică neutră, deoarece arhitectura spațiului este principalul element de valoare și acela care dă personalitate casei. Culorile, texturile și luminile propuse, precum și proporțiile elementelor, lucrează împreună pentru a accentua calitățile spațiale ale încăperilor. 

Cu o paletă cromatică îndrăzneață și materiale prețioase, casa emană eleganță și autenticitate. Dispunerea spațiilor și atenția la detalii aduc un plus de personalitate întregului ansamblu. Dincolo de aspectele vizuale, funcționalitatea și confortul sunt prioritare în această amenajare, reflectând o abordare echilibrată între formă, estetică și funcționalitate.

Proiect

Casă tip triplex

Tipologie amenajare

Transformer

Locație

București

Suprafață

176 mp utili

Durata amenajării

9 luni

Procent de respectare a designului propus

95%

Coordonator proiect:

Mihaela Solon