Antarctica Apartment
Conceptul acestui proiect a pornit de la ideea unei experiențe “wow” într-un apartament de închiriat. Nu s-a dorit un design monoton, ci s-a riscat cu tonuri puternice de albastru, bronze, un element de accent puternic la intrare, finisaje și piese de înaltă calitate.
PROIECT: Apartament rezidențial, 3 camere și 2 băi
PACHET SERVICII: Servicii complete design interior
LOCAȚIE: Șos. Nordului, București
SUPRAFAȚĂ: 105 mp + terasă

Cerințe
Un apartament destinat închirierii care să ofere o experiență deosebită de locuit.

Misiune
Un design deosebit pentru o locuință de închiriat, care să surprindă de la prima vizionare.

Provocări
Adaptarea la tema de proiect prin integrarea tuturor funcțiunilor necesare unei locuințe și un stil de design cât mai neutru dar cu elemente spectaculoase care să îl scoată din eticheta clasică a apartamentelor de închiriat.

Rezultate
Acest apartament se adresează unor persoane moderne, atente la detalii, cu bun gust. Este un spațiu generos, amenajat și decorat cu pasiune și rafinament. Aflându-ne într-o zonă de top a capitalei, așteptările au fost mari, chiar dacă apartamentul urma să fie oferit spre închiriat.
S-a urmărit crearea unui spațiu funcțional, echilibrat și versatil, care să se muleze pe nevoile viitorilor săi utilizatori. S-a optat o cromatică neutră, utilizând albastrul ca accent de culoare în toate spațiile, pornind de la canapeaua și fotoliile din living pe care beneficiarul le achiziționase anterior. Culoarea a fost preluată și folosită în celelalte încăperi pentru a obține un design unitar în toată locuința. În plus, s-a intervenit cu accente metalice arămii pentru un plus de eleganță.
Fiind un apartament de închiriat pentru un target de clienți premium, s-au depășit barierele designului tipic de “rent” prin integrarea unui element wow - un panou de sticlă retroiluminat de la Tecnografica, ce surprinde încă de la intrare.
Formele rotunde care se regăsesc în corpurile de iluminat, piesele de mobilier alese și decorațiunile, împreună cu inserțiile bronze ale mobilierului pe comandă, păstrează aceeași notă glam în toată locuința.









Servicii de Arhitectură și Design Interior
Printr-un mix de putere, provocare și rafinament, MiSo își crează propriul ecosistem de influență, făcând din fiecare proiect o experiență transformațională.
Spațiul tău, Creația noastră
Creăm povești unice prin design, pentru ca fiecare client să simtă că spațiul în care se află îi reflectă cu adevărat stilul și nevoile.