Stardust Apartment
Surprinzător, dar acest apartament spectaculos din vecinătatea parcului Herăstrău, a fost amenajat pentru a fi închiriat. S-a dorit un rezultat “wow” și s-a obținut prin finisaje îndrăznețe, materiale de calitate și scenarii de lumină care să pună în valoare întreaga compoziție.
PROIECT: Apartament cu 3 camere și 3 băi
PACHET SERVICII: Servicii complete de design interior
LOCAȚIE: București
SUPRAFAȚĂ: 165 mp

Cerințe
Un apartament de închiriat cu aspect "wow" dar și valorificat la maxim prin multiple spații pentru depozitare.

Misiune
Unirea a 2 apartamente învecinare și recompartimentarea funcțională a spațiului rezultat pentru a deservi viitori locatari, punând mult accent și pe latura estetică.

Provocări
Una dintre cele mai mari provocări a fost recompartimentarea si dispunerea funcțiunilor în acest spațiu generos rezultat prin unirea a două apartamente.

Rezultate
Acest proiect face parte dintr-o serie de trei apartamente pe care beneficiarul a dorit să le transforme în locuințe de închiriat exclusiviste. Spațiul generos a rezultat prin unirea a două apartamente învecinate, inițial gândite să funcționeze independent. Astfel, prima provocare a fost aceea de a jongla funcțiunile pentru a obține o nouă distribuție a lor, cât mai utilă viitorilor proprietari: 2 dormitoare matrimoniale, 1 dormitor de oaspeți ce acomodează și un birou, 1 dressing generos, 3 băi, living și zonă de dining dedicată, și o bucătărie complet utilată.
Cromatica din acest apartament a pornit de la nuanța decor de lemn aleasă în tonuri de gri, completată de accente metalice negre și aurii. Am combinat oglinzile clare, menite să mărească spațiile, cu cele fumurii ce crează o atmosferă mai misterioasă. Textilele în culori neutre pun în valoare materialele și texturile folosite: de la decorul de lemn până la ceramica pentru blaturile din bucătărie și dining.
Spectacolul din acest apartament este oferit de finisajele speciale – plăcile ceramice folosite pentru placarea blaturile de bucătărie, dining, baza TV și câteva piese de mobilier custom, plăcile tip Smart Panel și Decora Glass de la Tecnografica, cât și tapetul folosit în majoritatea încăperilor.
Una din cerințele beneficiarilor a fost aceea de a creea cât mai multe spații pentru depozitare. Astfel, pentru ca ele sî fie incluse cât mai discret în proiect, s-a optat pentru continuarea dulapurile cu placări de pereți în același finisaj, sau s-a pus accent pe designul obiectului în sine, astfel încât acesta să fie eviențiat.
Ambele dormitoare matrimoniale au fost tratate cu mare atenție la detalii, având spații generoase de depozitare în dressinguri dedicate, texturi și materiale în tonuri de gri și lemn, textile fine ce le conferă eleganță și o atmosferă misterioasă dar liniștitoare.
Întreaga amenajare este spectaculoasă. Placările pereților cu lemn oferă posibilitatea de a masca anumite elemente, inserțiile metalice aduc rafinament și eleganță iar materialele folosite, în tonurile calde, au dus la un design timeless.









Servicii de Arhitectură și Design Interior
De 11 ani, MiSo Architects proiectează spații bune și sănătoase exact ca o supă MiSo: gustoasă, simplă, echilibrată, reconfortantă și hrănitoare.
Spațiul tău, Creația noastră
Creăm povești unice prin design, pentru ca fiecare client să simtă că spațiul în care se află îi reflectă cu adevărat stilul și nevoile.