Tipologii proiecte
Prima întrebare pe care o adresăm potențialilor noștri clienți atunci când ne contactează este “în ce stadiu se află spațiul vostru?”. Aceasta este informația care ne dă imaginea cea mai amplă asupra a ceea ce urmează să se întâmple acolo, contextul amenajării, durata și complexitatea acesteia.
Astfel, pe parcursul ultimului deceniu, încărcat cu șantiere din țară și din afară, de la amenajări interioare care au fost gata în trei luni până la cele care au durat câțiva ani, am încadrat proiectele de design interior în patru mari categorii.
Le vom descrie mai jos, astfel încât să vă ajute să le vizualizați și să le înțelegeți cât mai bine, începând cu cea mai simplă până la cea mai complexă:
RENT ME
- Aici încadrăm amenajările în care nu intervenim asupra finisajelor și instalațiilor existente, fiind vorba de spații noi. Deși denumirea se referă specific la spațiile de închiriat, profilul comercial nu este obligatoriu; caracteristica relevantă fiind simplitatea intervenției.
- Amenajarea durează cam 4-6 luni, în funcție de disponibilitatea produselor și a echipelor implicate. Investiția pleacă de la un minim de 600 euro/mp, cu mențiunea că în toate sumele menționate sunt incluse toate materialele și manoperele amenajării.
- În urma mai multor proiecte, am definit două subtipologii:
Efficient – implică alegerea materialelor ideale într-un buget optimizat, precum Rainforest (50 mp, investiție 30.000 euro, închiriat cu 600 EUR/lună). Acest proiect este un studio de închiriat din Brașov.
Luxury – presupune o investiție mai mare, pentru o categorie de chiriași care vor aprecia calitatea și vor plăti o chirie mai mare pentru asta, precum apartamentul Antarctica din București (100 mp, investiție 80.000 euro, închiriat cu 1500 euro/lună).
TRANSFORMER
- Include o gamă mai largă de proiecte, în principal locuințe relativ noi, unde realizăm modificări de la moderate la ample, în funcție de dorințele beneficiarilor. Astfel, avem libertatea să gândim spațiul, adaptând instalațiile existente la noua amenajare, astfel încât să funcționeze optim.
- Durata amenajării este de minim 6 luni, în funcție de complexitatea modificărilor și de echipele de șantier implicate. Prețul investiției pleacă de la 900 euro/mp, în cazul spațiilor cu modificări relativ restrânse.
Un exemplu relevant este amenajarea Nightfall, unde am preluat spațiul la alb, finisat, modificările relevante fiind la nivelul instalației electrice și al scării. Pentru o suprafață totală de 130 mp, investiția a fost aproximativ 150.000 euro și a durat 7 luni, în București.
În contrast cu Nightfall, avem exemplul The White Peony. Spațiu preluat tot la alb cu o suprafață totală de 99mp. Învestiția a fost 80.000 euro și a durat 13 luni.
RESTART
- În această categorie încadrăm spațiile vechi, unde intervenim masiv pe toate nivelurile, fiind vorba în general de apartamente și case vechi, unde ajungem să lucrăm inclusiv la partea de rezistență și structură a casei. În funcție de caz, colaborăm și cu alte specializări, precum arhitect, peisagist, topometrist, inginer structurist etc.
- Durata minimă este de 8 luni, în funcție de ce descoperim pe parcurs în șantier, deoarece apar în general situații neprevăzute, greu de prezis de la început. Investiția minimă este de 1250 euro/mp.
- Aici avem două exemple relevante:
Apartamentul Gravity – un superb duplex în București, unde am modificat inclusiv compartimentarea și fluxurile interioare, cu o suprafață de 145 mp, o investiție de 240.000 euro și o durată de aproximativ 12 luni.
Sahara Noir – un apartament în care am modificat complet pereții interiori, finisajele și instalațiile, cu o suprafață de 72 mp, un buget total de 90.000 EUR și o durată de aproape 8 luni.
FROM SCRATCH
- Cuprinde imobilele care sunt în stadiu incipient în construcție sau chiar la stadiu de proiect. Aici termenele sunt în general în jur de 2 ani; momentul ideal pentru noi este stadiul de “la roșu”, astfel încât să putem realiza proiectul și, în funcție de design, să fie realizate instalațiile, fără a mai necesita alte modificări ulterioare.
- Ne ocupăm în paralel de interior și exterior, în funcție de sezon, de etapele și timpii de uscare ai materialelor. Costul începe de la 1500 euro/mp, fără a include elemente constructive ale casei precum acoperiș, tâmplării sau sisteme tehnice complexe. Estimarea este mai dificilă, deoarece se intersectează multe costuri din partea de construcție și echipare a casei cu cele din interior.
Un exemplu relevant este Emerald Elegance, o locuință unifamilială de 300 mp utili, a cărei amenajare a durat peste 2 ani, iar bugetul total a depășit 350.000 euro, majoritatea sumei fiind alocată echipelor de șantier și materialelor.
Înțelegerea stadiului inițial al spațiului este esențială pentru a determina complexitatea, durata și bugetul necesar fiecărui proiect. Indiferent de categoria în care se încadrează proiectul vostru, echipa MiSo Architects este pregătită să transforme orice spațiu într-unul funcțional și estetic, adaptat nevoilor și dorințelor voastre.
Articol scris de Sorana Leru.
Citește și articol: 10 mituri despre a lucra cu un designer de interior.