a

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium natus error sit omnis iste natus error sit voluptatem accusantium.

@2018. Select Theme All Rights Reserved.

top

MiSo Architects

  /  Blog   /  Transformarea băilor prin acoperirea finisajelor ceramice

Transformarea băilor prin acoperirea finisajelor ceramice

În proiectele noastre acordăm o atenție aparte băilor. Considerăm că pe lângă funcționalitate, aceste spații trebuie să fie adevărate oaze de relaxare în care ne recreăm după o zi obositoare, și unde ne încărcăm cu energie și pozitivitate dimineața. 

De foarte multe ori avem de-a face, însă, cu apartamente și case cu băile deja finisate și echipate, pe care trebuie să le integrăm în proiectul nostru de amenajare interioară. Transformarea o realizăm cu ajutorul diverselor intervenții, de la mici detalii cum ar fi accesorizarea, schimbarea mobilierului, soluții de iluminat adecvate, până la demolarea și refacerea totală a finisajelor, cu modificări ale instalațiilor, care implică un șantier în toată regula cu zgomot, praf, moloz pe lângă costuri semnificative. 

Între cele două extreme există însă multe căi de mijloc interesante și frumoase care merită explorate. Astfel, prin acest articol, dorim să vă povestim despre cum transformăm noi băile existente în spații wow, în flow cu restul casei, folosind soluții pentru refinisarea rapidă și de efect: acoperirea plăcilor ceramice cu alte materiale.

 

VOPSELE SPECIALE DIN ITALIA

Producătorii noștri preferați de vopsele profesionale italienești au o gama variată de produse tip rășină, pe bază de apă, care creează o peliculă subțire pe suprafața vopsită, în culoare și textură uniformă. Rosturile între plăci rămân vizibile, iar materialul se aplică pe multe tipuri de materiale (ceramică, plastic, metal, etc – deci putem recondiționa în aceeași nuanță cu pereții și pardoseala, inclusiv ușa, tâmplăria PVC sau chiar ventilatorul de baie).

Producătorii recomandă în unele cazuri folosirea unui strat de fond adeziv pentru aderență mai bună pe stratul suport. Rezistența la uzură, abraziune și detergenții de uz casnic este foarte bună, iar aplicarea foarte simplă.

PRODUSE:

  • Kerakoll –  Microresina
  • SanMarco – Marcotech

 

before and after baie proiect Brasov

SUPRAFEȚE DECORATIVE CONTINUE, FĂRĂ ROSTURI

Urmează o categorie foarte interesantă și din ce în ce mai prezentă în amenajările interioare publice și rezidențiale din ultimii ani: microcimentul. Utilizând acest termen generic, ne referim la o categorie de produse care oferă suprafețe decorative continue cu aspect de ciment, fără rosturi. Cu toate acestea, fiecare producător are compoziția și proprietățile sale unice care îl diferențiază de microciment.

Toate sunt sisteme multistrat cu grosime între 2 și 3.5 mm, obținute prin 4-8 mâini de diferite materiale (de principiu, straturile sunt: bază cu plasă de fibră de sticlă + decor / textură + protecție). Este crucial de subliniat că aceste finisaje necesită persoane calificate pentru aplicarea lor, meșteri ce au urmat training-uri de specializare la producători, deci trebuie să avem în vedere un cost de manoperă ridicat. 

Imaginea finală este una deosebită și actuală, fiind potrivită pentru o gamă largă de stiluri de amenajări. De asemenea, suprafețele continue sunt ușor de întreținut și oferă o uniformizare vizuală a spațiilor.

PRODUSE:

  • Kerakoll – Wallcrete
  • San Marco –  Continuo

 

before and after baie proiect Brasovbefore and after baie proiect Brasovbefore and after baie proiect Bucuresti

VOPSEA DECORATIVĂ

Am folosit în cadrul proiectelor noastre inclusiv vopsele decorative cu efecte deosebite, pe care le-am sigilat cu lac special, astfel încât să realizăm un perete de accent memorabil.

 

before and after baie proiect Bucuresti

TAPETUL

Tapetul este de multe ori vedeta amenajărilor noastre, astfel suntem încântate că în ultimii ani au apărut diverse colecții superbe care pot fi folosite în spațiile de băi, chiar și în zone de duș, acestea fiind rezistente la apă și detergenți. Tapetul poate fi aplicat chiar și pe un perete placat cu ceramică, dacă aceasta are o suprafață netedă și rosturi minime, fără modele reliefate sau 3D.

Prețurile sunt destul de ridicate, însă pentru un perete de accent într-o baie folosim în general o cantitate mică, de doar 5-7 mp. Este important de subliniat faptul că trebuie să apelăm la un aplicator specializat, cu experiență în punerea în operă a acestui tip de tapet.

În prezent, există mai multe variante de tapet pentru spații umede: colecții special create sau variante din diferite materiale peste care se aplică un strat sigilant pentru protecție. 

PRODUSE:

  • Wall & Deco – Colecția WET
  • Tecnografica – H2O Wallpaper

 

before and after baie proiect Bucurestibefore and after baie proiect Bucurestibefore and after baie proiect Bucuresti

PANOURI SPECIALE

Tecnografica a introdus o serie de panouri din fibră de sticlă, care se pot realiza pe comandă dintr-o singură bucată, fără îmbinări, fiind ideale pentru zona de duș. Designul este foarte versatil, iar impactul extrem de spectaculos. 

P.S. Acestea pot fi inclusiv retroiluminate 😉

 

before and after baie proiect Bucuresti

LVT

LVT-ul, în varianta de dale de vinil lipite, de cca. 2-3 mm, se pretează foarte bine pentru pardoseala băii și îl putem folosi inclusiv în zona de duș – trebuie să fim atenți însă, să alegem un model cu grad de aderență adecvat pentru spațiile umede și să realizăm o hidroizolație bună dedesubt. Există diverse mărimi, forme, culori și texturi, modele unice sau imitații de toate felurile.

 

before and after proiect Bucuresti

ALTE PLĂCI

O altă variantă de a scoate din anonimat o baie monotonă, este de a placa unul dintre pereți cu alte plăci (ideal de mari dimensiuni) peste plăcile existente. Astfel, cu un deranj minim, obținem un efect maxim.

 

before and after baie proiect Bucurestibefore and after baie proiect Bucuresti

 

În final, baia poate fi transformată într-un spațiu de lux, unde ne putem bucura de confort și stil. Indiferent dacă optăm pentru un design minimalist sau unul extravagant, important este să alegem materiale durabile și să acordăm atenție detaliilor, astfel încât să obținem o baie care să ne reflecte personalitatea și să ne răspundă nevoilor. Investiția într-o baie frumoasă și funcțională se va dovedi a fi o alegere înțeleaptă pe termen lung.

 

Articol scris de Sorana Leru.

Citește ultimul articol: Wellbeing homes