With me / Without me
În dragoste și în șantier totul e permis
“Am încercat să-mi amenajez singur apartamentul și a fost mult mai dificil decât părea înainte să mă apuc de treabă. […] de acum încolo, apelez mai bine la un specialist, să-și bată el capul în locul meu.” – unknown
Imaginea unui apartament cu o amenajare care este atât funcțională, corectă, cât și calitativă din punct de vedere estetic sau al mesajului transmis și care îți încântă toate simțurile în primele secunde de interacțiune, poate fi o pacoste pentru mulți dintre specialiștii în domeniu, arhitecți sau designeri. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că imaginea unui proiect complex și complet SEDUCE. Aceasta te poate învălui până la acea stare de bine și determinare care te poate face să crezi că sigur un rezultat frumos, are în spate un proces scurt, lin și la fel de frumos.
Spre dezamăgirea noastră, nu se întâmplă așa de fiecare dată. Mai bine zis, spre foarte rar sau deloc nu se întâmplă ca parcursul unui șantier să fie atât de lipsit de obstacole, astfel încât să ajungi să scapi neșifonat dintr-o amenajare, fie că ești o persoană neavizată sau specialist în domeniu. Zicala “în dragoste și în șantier totul e permis” nu se aplică întocmai, iar momentele de maximă cumpănă pot fi demoralizatoare și ucigătoare de plăcere față de proiect. Ca atare, de cele mai multe ori este sortit eșecurilor, numite defecte de șantier, cu care ești obligat să trăiești pe viață, dacă nu le poți repara la timp.
With me este posibil să fie mai bine…
Experiențele anterioare ne spun că “– Ei, sunt câțiva centimetri, ce poate să iasă rău?” contează. Am asistat la o discuție dintre doi corporatiști. Una dintre persoane îi povestea colegului de birou pățaniile din șantierul de acasă, pe care a ales să-l coordoneze singur, pentru că “ce putea să iasă rău?” Discursul lui suna cam așa:
“Am încercat să-mi amenajez singur apartamentul și a fost mult mai dificil decât părea înainte să mă apuc de treabă. Mi-am făcut și plan și tot, așa cum m-am priceput, într-un soft pe care l-am învățat singur. Problema e că nu am anticipat niște lucruri și m-am trezit că am poziționat prost prizele. E prea multă bătaie de cap și sincer, de acum încolo, apelez mai bine la un specialist, să-și bată el capul în locul meu.”
With me, designerul dar și coordonatorul…
“With me” sugerează, mai degrabă, sentimentul de sprijin și empatie, de “suntem împreună în asta” sau “sunt aici ca să te reprezint, să iau decizii și ca să mă asigur că vei locui în casa visurilor tale”. “Without me” este perfect valabil, însă nu se aplică chiar în toate situațiile, mai ales în momente de maxim stres sau de probleme neprevăzute apărute într-un șantier, în care cineva trebuie să ia o decizie importantă pentru întregul demers. În cele ce urmează, vă vom prezenta câteva dintre proiectele noastre de design interior realizate în două orașe diferite, Brașov și București, în care vom explica concret care sunt efectele “with me / without me”.
“With me” ai putea fi magician, câștigând metri pătrați, cel puțin vizual, fără să demolezi pereți sau poți pune în valoare spațiul interior, luminându-l fără să fie necesar să-ți umpli casa de lumini, doar prin simpla alegere a unor finisaje în culoarea și proporția potrivită.
Proiectul “Marble Maple” din arhiva MiSo este un exemplu de bună practică în acest sens, prin care am reușit să punem în valoare frumusețea naturală a parchetului existent, schimbând culoarea finisajului pereților. Nuanța neutră a acestora ameliorează căldura culorii parchetului, obținându-se astfel echilibrul între cele două planuri ale compoziției.
Imagine proiect “Marble Maple” din arhiva MiSo, oraș Brașov
“With me” nevoia de estetic și de energie pozitivă este permisă, ba chiar indicată, pentru îmbunătățirea stării de bine. Nimănui nu-i place să locuiască într-un spațiu apăsător sau lipsit de personalitate și cel mai deranjant este faptul că nu îți dai seama de ce un spațiu te poate face să te simți așa. “With me” vei descoperi ce impact poate avea lumina naturală, un finisaj natural, culorile, fie ele calde sau reci, însă în proporția și combinația potrivite.
Tot proiectul “Marble Maple” poate fi considerat model în ceea ce privește nevoia de estetic în propria locuință. Nu putem afirma că în fotografia “without me” observăm un spațiu nefuncțional, însă, echipa MiSo a lucrat cu ideea de amenajare funcțională din faza “without me”, la care a adăugat un strop de culoare prin elementul principal al camerei – patul, o luminare corespunzătoare, decorațiuni calde de lemn și nuanța potrivită pentru finisajul pereților. Astfel, “with me” putem spune că s-a obținut starea de (re)fresh necesară îmbunătățirii senzației de acasă, de bine și de echilibru.
Imagine proiect “Marble Maple” din arhiva MiSo, oraș Brașov
“With me” ai posibilitatea să te bucuri de utilizarea unui spațiu într-un mod coerent, folosind fiecare centimetru pătrat de încăpere într-un mod smart, astfel încât acesta să servească tuturor nevoilor tale, fără efort de accesare. Spațiul, sau mai bine zis lipsa lui, a fost o adevărată provocare pentru echipa MiSo în ceea ce privește proiectul “Etoile” din București, unde a existat o deosebită preocupare și pentru felul în care a fost tratată baia, un spațiu care, “without me” s-ar putea să nu fi primit importanța necesară.
Deși această încăpere nu reușea să se bucure de atenția cuvenită, “with me” nu numai că s-a restructurat de la zero schema funcțională a băii pentru o utilizare cât mai lipsită de efort și obstacole nedorite, dar acest spațiu considerat anexă s-a transformat într-o încăpere cu o valoare estetică apropiată camerelor de locuit.
Imagine Proiect “Etoile” din arhiva MiSo, oraș București
“Without me” ai putea crede că ești blocat în configurația unui apartament gândită pentru o cu totul altă persoană care ar putea avea un cu totul alt set de valori sau nevoi. “With me” poți avea încredere că merită să faci efortul de a schimba planul, la propriu și de a utiliza un spațiu într-un mod eficient, potrivit propriilor aspirații și nevoi. “With me” vei descoperi că poți fi mai liber în amenajare decât credeai, astfel încât în dragoste, dar și în șantier aproape totul să devină permis. “Etoile”, proiectul “with me” pe care l-am finalizat în București, a fost pe de altă parte și o demonstrație de forță și magie în materie de design interior, întrucât am reușit să transformăm o zonă de bucătărie într-un spațiu pe care livingul l-a recuperat, compoziția acestuia fiind reintegrată atât estetic, cât și funcțional.
Imagine Proiect “Etoile” din arhiva MiSo, oraș București
“With me” poți descoperi o latură nevăzută a proiectului de amenajare, una chiar foarte importantă, și anume, arhitectura spațiului. Un design interior care nu pune în valoare calitățile pe care spațiul amenajat le oferă, poate intra foarte ușor în anonimat, căpătând aspect plat sau contradictoriu. Nu este și cazul proiectului “Gravity” din arhiva MiSo, realizat în București, în care amenajarea “with me” vine în completarea și potențarea arhitecturii. Este vorba despre o mansardă care beneficiază de lumină naturală prin ochiuri modeste de lucarne, pe care o proiectează spre cele două zone de interes ale camerei, living și dining. În accentuarea senzației de lumină, s-a optat pentru finisarea pereților în alb pur și s-au ales nuanțe neutre, pastelate, desaturate/prăfuite, cu accente de culoare modeste. Acest lucru permite geometriei spațiului să vorbească de la sine, fără ca amenajarea să intre într-o relație de opoziție cu arhitectura, în sine spectaculoasă.
Imagini Proiect Gravity din arhiva MiSo, oraș București
Cu toții știm acel reel care a devenit viral în social media cu secvența din filmul “Knight and Day”, în care Cameron Diaz îi indică lui Tom Cruise nivelul la care poate ajunge, prin ridicarea și coborârea sugestivă a mâinii, “with her” sau “without her”. Noi nu suntem Cameron Diaz, însă “with me” se pot descoperi fețe neașteptate, deopotrivă surprinzătoare ale spațiilor în care locuim, pe care ne străduim să le punem în valoare, exploatându-le la maxim potențialul. “With me” sau “without me”, cel puțin în șantier, dacă nu și în dragoste, se va face diferența.
Articol scris de Diana Bădicu.
Citește ultimul articol: Zodiile și designul interior. Ce au în comun?